Aurul şi argintul antic românesc - cercetări recente

7 Martie 2014

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) organizează miercuri, 12 martie 2014, de la ora 11, la sediul propriu - corp Stavropoleos, sala Mihai Viteazul, cea de-a doua conferințe publice din seria „Historia Viva”, având ca titlu „Dincolo de strălucirea aparentă – Vechiul aur şi argint al României din perspectiva unor cercetări recente”. În cadrul seriei de conferințe reunite sub genericul „Historia Viva” specialiștii și publicul... interesat vor avea prilejul să afle rezultate ale unor importante cercetări arheologice, istorice, numismatice și pluridisciplinare derulate de colective de specialitate din cadrul muzeului și al partenerilor săi instituționali.În cadrul conferinţei vor fi susţinute două comunicări ce prezintă demersuri de cercetare și propuneri de interpretare și de integrare în discursul istoric al rezultatelor unor investigații interdisciplinare:
– Argintul antic în spațiul extracarpatic: pumnalul de la Poduri, tezaurul de la Perșinari, discul de tip Vălcitrăn din județul Dolj, mormântul princiar de la Agighiol, susţinută de dr. Bogdan Constantinescu, cercetător ştiinţific principal în cadrul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”.
Aurul și argintul dacic în lumina analizelor atomice și nucleare, susţinută de dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al MNIR