Două sarcofage romane, în stare bună, datate aproximativ în secolele II-III, au fost descoperite ieri pe şantierul de construire a staţiei de epurare a apei de la Pâclişa. Deocamdată este mult prea devreme pentru a se determina detaliile tehnice ale sarcofagelor, iar şantierul este închis, nefiind permisă fotografierea. „Au fost găsite două sarcofage romane într-o zonă arheologică în care nu era atestată nici o descoperire. Acestea se află în afara oraşului roman, Colonia Aurelia Apulensis. Încă este prea devreme să stabilim dacă este vorba despre o mică necropolă sau un grup de morminte. Ele au fost datate la mijlocul secolului II, începutul secolului III”, ne-a explicat directorul adjunct al Muzeului Național al Unirii, Alba Iula, Constantin Inel. În prezent, sarcofagele sunt în curs de ridicare din teren. După finalizarea cercetării în zonă, acestea vor fi transportate şi expuse în curtea Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. (Sursa: Alba24.ro)
27 Februarie 2013