Istoricul de artă româno-francez Leonard Velescu şi-a expus, la Timişoara, cercetările privitoare la statuile dacilor din inima Romei antice.
De mai mulţi ani, istoricul de artă româno-francez dr. Leonard Velcescu (în prezent, cercetător CRHISM la Universitatea „Via Domitia” din Perpignan, Franţa) se străduieşte să readucă în atenţia specialiştilor şi publicului larg un fenomen cultural cu semnificaţii încă greu de evaluat : reprezentările statuare ale dacilor din Roma antică. Realizate, în marea lor majoritate, în deceniul care a urmat cuceririi Sarmizegetusei (106 d.Hr.) de către legiunile Romei, imaginile în piatră ale dacilor nu s-au limitat la cunoscutele metope de pe Columna lui Traian, ci au împodobit şi Forul lui Traian din capitala imperială (centrul politic al lumii euro-mediteraneene vreme de aproape un mileniu), impresionând prin dimensiunile lor, rafinamentul execuţiei artistice, calitatea materialului folosit, număr ş.a.m.d., dar mai ales prin strania particularitate că exponenţii unui popor cucerit după lupte grele au fost reprezentaţi de învingătorii lor în posturi demne, majestuoase, fapt fără precedent în arta statuară antică în raport cu oricare alt adversar al Romei.
- Domnule Leonard Velcescu, vă propun să clarificăm, pentru început, contextul acestor reprezentări statuare – ştiut fiind, pe de o parte, faptul că arta imperială juca, şi atunci, un covârşitor rol de formare a mesajului politic (de propagandă, cum s-ar spune astăzi), iar pe de alta, că reprezentarea statuară a dacilor în Forul lui Traian, cel mai important spaţiu public din capitala imperială antică, era imposibilă în afara unei voinţe ferme a autorităţii politice a vremii.
- Într-adevăr, este un fapt total ieşit din comun ce s-a întâmplat la Roma în perioada domniei împăratului Traian (98-117 d.Hr.). Imediat după cuceririle făcute de romani in Dacia (106 d.Hr.) Traian a ordonat să se înceapă realizarea, sub conducerea vestitului arhitect Apolodor din Damasc, a celui mai mare şi mai majestuos For ce a existat vreodată în Imperiul roman, ansamblu arhitectural inaugurat în anul 112 d.Hr. Descoperirile arheologice efectuate în Forul lui Traian, precum şi reconstituirile realizate de specialişti italieni şi americani au arătat că pentru acest vast complex arhitectural au fost realizate două serii de statui de daco-geţi, diferite ca dimensiuni, care aveau un loc bine stabilit în perimetrul acestui For, la înălţime, ca false cariatide, situate la nivelul aticelor porticurilor curţii interioare, deasupra fiecărei coloane de susţinere a galeriilor acestor porticuri, precum şi la nivelul faţadei exterioare (partea sudică) a Basilicii Ulpia. Statuile aveau dimensiunile de 2,68 m (pentru cele de la nivelul porticurilor, în marmură albă) şi 3,084 m (cele de pe faţada părţii de sud a clădirii Basilica Ulpia, în marmură colorată de tip pavonazzetto şi marmură albă). Tot pentru acest For, în afară de aceste două serii de sculpturi de geto-daci menţionate mai sus a mai fost realizată şi o alta în porfir roşu-vişiniu şi marmură albă, pentru Porticus purpuretica, situat în acest For, ansamblu arhitecrural menţionat în literatura antică, neidentificat încă în ziua de azi.
- Câte reprezentări statuare ale dacilor apreciaţi că s-ar fi putut afla în For, la vremea inaugurării sale şi câte au fost identificate până în prezent ? Care sunt caracteristicile principale ale lor?
- Cu aproximaţie, numărul acestor sculpturi monumentale de geto-daci poate fi estimat cam în jur de o 100 de statui: cele din marmura albă, de 2,68 m, ce erau situate la nivelul aticelor porticurilor perimetului curţii interioare a Forului lui Traian, cele din pavonazzetto şi marmură albă de pe faţada de sud a clădirii Basilica Ulpia, plus cele din porfir roşu-vişiniu şi marmură albă care au facut parte din Porticus purpuretica. Subliniem un fapt deosebit de important: marea majoritate a acestor sculpturi au fost realizate de artişti oficiali romani în momentul când arta romană se afla la apogeu, adică calitatea reprezentării figurii umane atinsese cel mai înalt grad artistic.
- Există diferenţe semnificative între aceste reprezentări monumentale şi reprezentările dacilor de pe Columna lui Traian? Diferenţele constatate ar putea sugera prezumţia că, în vreme ce pe Columnă sunt înfăţişate cu precădere personaje generice ale evenimentelor din timpul războaielor daco-romane, statuile din For corespund unor personaje cu individualitate concretă, eventual selectate din aristocraţia dacă a momentului?
- Comparaţii (în sensul de valoare artistică şi iconografică) se pot face între figurile daco-geţilor „modelate” pe metopele Columnei lui Traian cu cele ale statuilor de geto-daci: marea calitate sculpturală şi iconografică caracterizează aceste opere, aceste reprezentări ale daco-geţilor; figurile lor pot fi considerate ca fiind adevărate portrete (în sensul de reprezentare ce redă afinităţi evidente cu modelul sculptat) ce particularizează fiecare personaj de daco-get reprezentat în arta romană. De asemenea, fizionomia lor aparte, naturală şi demnă, caracterizează aceste reprezentări. Studiată cu multă atenţie, toată această bogată şi diversă iconografie a geto-gacilor reprezentată în sculptura romană, atât pe metopele Columnei lui Traian, precum şi în arta statuară, se observă mai multe detalii importante : trăsăturile figurilor tuturor personajelor (bărbaţi, femei şi copii) au fost realizate cu un mare profesionalism artistic de către artiştii romani. Fiecare personaj a fost redat individualizat, fiecare figură a fost restituită cât mai fidel posibil cu aceea a modelului (personajului) real. Se poate afirma chiar că toate trăsăturile ce caracterizează chipul fiecărui daco-get au fost transpuse în mod minuţios în piatră şi se poate vorbi aici de adevărate portrete. Perioada respectivă a domniei lui Traian (98-117 d.Hr.) a marcat o etapă foarte importantă în arta sculpturală romană : marea calitate artistică şi iconografică a portretului. Deci, aceste portrete au fost desenate şi sculptate după viu, după modele reale, adică daci, sau prizonieri daci au servit ca studiu pentru a fi reprezentaţi în basoreliefurile Columnei lui Traian şi pentru statuile Forului acestuia. Cum am spus mai înainte, toată această iconografie este de o înaltă calitate artistică şi iconografică, fiind de o mare importanţă pentru istoria artei antice. Artiştii romani au înţeles şi, în acelaşi timp, au simţit că, înainte de a vedea, studia şi reda fizionomia fiecărui personaj (aspectul fizic exterior) trebuia observat, decriptat şi înţeles aspectul interior, psihic (momentul psihic) al fiecărui «model». Aceste reprezentări iconografice ale daco-geţilor au permis de a se înţelege mai bine secretul valorii portretistice romane; pentru fiecare reprezentare de fapt sunt două portrete redate, un portret exterior, fizic, şi un portret interior, psihic, şi în acest fel suportul neânsufleţit al pietrei ce redă chipului personajului capătă «viaţă» : aici constă secretul şi prestigiul artei portretului şcolii romane din timpul domniei lui Traian. Despre portretul regelui Decebal, identificat în arta statuară, se pot spune urmatoarele lucruri. Din numărul impresionant de statui de daci studiate, câteva sculpturi mi-au atras atenţia în mod deosebit, pentru marea lor asemănare între ele, fiind singurul personaj dac reprezentat în sculptura statuară romană de mai multe ori. Trei sculpturi monumentale de daci în ronde-bosse prezintă similitudini uimitoare cu figura lui Decebal reprezentată în basoreliefurile Columnei lui Traian, şi în mod special cu cea din scena XXIV, confruntarea dacilor cu romanii în bătălia de la Tapae. Aceste statui de daci le-am propus ca reprezentând aceiaşi persoană, ca fiind, probabil, regele Decebal. Logic, artiştii romani nu puteau să reprezinte în sculptură un dac oarecare, de mai multe ori, ci o persoană foarte importantă din rândul lor. Aceste portrete de nobili daci propuse ca reprezentând, de fapt, una şi aceeaşi persoană, regele Decebal, se află la Roma, la Muzeul Vaticanului, sala Braccio Nuovo, la Florenţa, Giardino di Boboli şi la Museo dell’Opera di Santa Maria del Fiore.
- De ce este atât de neobişnuită această reprezentare a dacilor în Forul lui Traian ? Cum credeţi că se poate explica atitudinea unor cuceritori de a onora prin artă, la doar câţiva ani distanţă de momentul războiului, elita unui popor învins ?
- Cu ce scop au fost realizate aceste statui de Daci, «simplă» propagandă politico-militară? În Forul lui Traian a fost realizat un adevărat «program» iconografic. Încercând de a justifica numărul impresionant al reprezentărilor de daco-geţi, realizate de artiştii romani pentru Forul lui Traian, ideea poate fi avansată că aceste sculpturi ar fi, un nobil «omagiu» dedicat de către romani celui mai puternic adversar al lor. Mai multe argumente au fost invocate pentru susţinerea acestei afirmaţii: respectul, chiar admiraţia, resimţită de Traian (probabil şi de alţi romani) în ceea ce priveşte războinicii geto-daci, cum atestă de asemenea numărul important de legiuni romane compuse numai din soldaţi daci ce au făcut parte din armata Imperiului roman după cuceririle realizate în Dacia (106 d.Hr.), precum şi aurul dacilor, luat ca pradă de război, care a contribuit în mod esenţial la redresarea economică a Imperiului roman. Acest popor de războinici «redutabili», care a fost cu greu învins de Romani şi care a dat prin urmare atâţia militari de valoare pentru legiunile Imperiului roman, nu putea fi ignorat de iconografia antică romană. Dacă se adaugă acestui fapt şi importanta pradă de război adusă de Romani din Dacia, incomensurabilele bogăţii care au salvat în mod practic Imperiul roman de la dezastru economic, se înţelege pentru ce Romanii au fost atât de «recunoscători» faţă de cei pe care îi învinseseră. Se poate deci considera că împăratul Traian a dedicat acest monument important (Forul) de asemenea şi daco-geţilor, reprezentându-i în arta oficială romană, fiind un fapt cu totul excepţional. Daco-geţii au fost înfrânţi dificil de Romani în timpul domniei lui Traian (98-117 d.Hr.), ei au pierdut o parte din ţara lor, din teritoriul Daciei, şi o cantitate însemnată din aurul şi agoniseala lor, luate de Romani ca pradă de război, dar cu toate aceste lucruri negative imaginea şi prestigiul lor au rămas intacte. Şi această reputaţie pe drept meritată a fost chiar pusă în valoare de cel mai puternic adversar al dacilor, romanii şi Imperiul roman: dacii şi poporul dac au fost onoraţi în arta sculpturală, imaginea lor demnă a fost plasată în locul cel mai prestigios al lumii romane, în inima Romei, în Forul lui Traian; şi această imagine nobilă a poporului daco-get, aceste reprezentări sculpturale de geto-daci (o bună parte din ele) au reuşit să învingă factorul distrugător al Timpului şi să ajungă până în zilele noastre, fapt foarte important şi de mare valoare pentru istoria reprezentărilor antice ale daco-geţilor în arta romană şi a culturii României. Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atât de multă atenţie din partea artiştilor plastici romani. Se poate afirma că, mai mult decât galii, germanii, parţii, sau alţi «barbari», daco-geţii au ocupat un loc privilegiat în arta romană şi în inima Romei, în Forul lui Traian. Poporul daco-get a fost, putem spune, glorificat într-o manieră fără precedent de către Romani.
- Faptul că, două secole mai târziu, împăratul Constantin cel Mare „împrumută” statui de daci din Forul lui Traian pentru a-şi orna Arcul propriu din Roma, are doar semnificaţia unei „reciclări” de opere de artă, sau – dacă luăm în considerare originea traco-romană a lui Constantin (născut la Naissus, în Dacia Aureliană, azi oraşul Niş în Serbia) – ar trebui să luăm în considerare şi posibilitatea de a ne afla în faţa unui soi de „declaraţii de continuitate” a statutului special pe care elita dacică romanizată l-ar fi putut dobândi încă din prima generaţie de la cucerire ?
- Un alt monument ce pune încă o dată în valoare imaginea daco-geţilor. Este vorba de Arcul de triumf (inaugurat în anul 315 d.Hr.) al împăratului Constantin I cel Mare, construit de Senatul roman pentru comemorarea victoriei lui Constantin contra lui Maxentius, la Podul Milvius, în anul 312 d.Hr. La fel ca şi pentru Forul lui Traian, Arcul de triumf a lui Constantin (din Roma) a fost împodobit cu statui monumentale de geto-daci, în număr de opt, ce au fost probabil luate din majestuosul for a lui Traian. Ne punem pertinenta întrebare, de ce aceşti daco-geţi au fost puşi la loc de seama la nivelul aticului acestui Arc triumfal a lui Constantin?
Foarte probabil ca soldaţii de origine daco-getă care au luptat în armata lui Constantin au avut un rol decisiv în lupta de la Podul Milvius, ce a permis lui Constantin să învingă pe puternicul său rival Maxentius. Aşa se poate da o explicaţie pertinentă, de ce statuile daco-geţilor se află într-o postura de omagiaţi pe Arcul lui Constantin, în semn de mare recunoaştere a împăratului roman. „Misterele” în jurul daco-geţilor sunt departe de a se termina şi de a înceta să ne uimească.
- Pe ce coordonate vă continuaţi, în această perioadă, cercetările? Ce conduită vă doriţi să adopte, în această privinţă, mediul cultural-ştiinţific românesc şi autorităţile cu responsabilităţi în zona patrimoniului naţional?
- Aceste reprezentări sculpturale sunt de o mare importanţă pentru patrimoniul cultural european şi românesc. Basoreliefurile Columnei lui Traian, precum şi statuile daco-geţilor reprezintă o moştenire culturală de mare valoare artistică şi iconografică, fiind mărturii sculpturale antice inestimabile. Aceste opere sculpturale trebuie studiate şi puse în valoare, ele reprezintă dovezi iconografice inevaluabile ale predecesorilor poporului ce azi se numeşte român. Sculptorii romani au reprezentat în mod magistral pe daco-geţi, în arta lor. Aspectul fizic şi cel psihic au fost redate într-un stil natural şi realist pentru fiecare personaj; aceste portrete, de o mare calitate artistică şi iconografică, caracterizează nobila fizionomie a poporului daco-get. Romanii nu realizaseră niciodată, până la venirea la conducerea Imperiului roman a lui Traian, în arta lor un număr considerabil de reprezentări de «barbari», iar atenţia aparte acordată daco-geţilor este confirmată datorită incontestabilelor mărturii sculpturale ce în continuare pot fi admirate în zilele noastre. Aceste studii iconografice au ca rol de a situa mai bine aceste reprezentări de geto-daci, realizate de artiştii Romani în timpul domniei lui Traian, de a sublinia importanţa acestor sculpturi şi de a fi studiate la adevărata lor valoare. Aceste cercetări, aceste idei şi aceste ipoteze plauzibile vor fi continuate, studiate şi analizate, în jurul acestui subiect deosebit de interesant şi important care va avansa şi va deschide noi posibilităţi şi noi perspective în cunoaşterea istoriei artei iconografice antice româneşti. Aceste valori sculpturale antice ne aparţin nouă tuturor, şi este de dorit ca împreună, noi Românii, să facem totul ca să promovăm toate aceste valori inestimabile, pentru interesul nostru comun, pentru interesul nostru naţional, pentru cultura şi identitatea noastră, în sensul modest, moral şi ştiinţific.
LAURENŢIU NISTORESCU